Lectura-cea mai importantă alegere!

CĂLĂUL DRAGOSTEI ȘI ALTE POVEȘTI DE PSIHOTERAPIE, Irvin D. Yalom Editura Trei, București, 2012

Motto. ”O viață necercetată nu merită trăită” SOCRATE

Volumul de față este de fapt un jurnal de psihoterapeut, în care sunt relatate gândurile și constatările ce au însoțit 10 din cazurile psihoanalizate de către ilustrul Irvin Yalom. Rațiunile care au precedat alegerea cazuisticii prezentate țin de ineditul și relevanța pe care o au pentru înțelegerea psihicului uman și a comportamentelor generate de acesta. Acest jurnal are în centru deopotrivă psihiatrul și activitatea sa cât și pacientul cu specificul său. Proporția celor două viziuni este una echilibrată, reflectând în aceeași măsură analiza psihoterapeutică dar și perspectiva pacientului, cu frământările, iluziile, progresul ori hotărârile acestuia.

Fiecărei dintre cele 10 povești relatate îi este atribuit un titlul semnificativ pentru cazul prezentat, ce dezvăluie esența acesteia. Astfel, prima dintre ele, care dă și titlul : ”Călăul dragostei” se referă la misiunea psihoterapeutului de a demola obsesiile contraproductive, obsesiile dragostei neîmpărtășite, unilaterală. Mirajul simțurilor încătușate, a atenției greșit orientată, supunerea incorect înțeleasă, toate acestea sunt echivalente ale obsesiei unilaterale față de o persoană, ce necesită intervenția specializată în cadrul ședințelor de psihoterapie. Aceste obsesii nu ocolesc pe nimeni și nu țin cont de vârstă. Pot să apară când cunoști primii fiori ai iubirii ori spre finalul vieții, așa cum e cazul Thelmei, septuagenara ce își găsește rațiunea vieții într-o obsesie romantică față de un terapeut cu mult mai tânăr decât ea. Astfel, în cadrul ședințelor, Irvin Yalom își asumă greaua misiune de a o elibera pe aceasta de a trăi în trecut. Metodele intervenției asigură dacă nu reușita totală, cel puțin o reconsiderare în sens pozitiv a întregii situații.

Astfel, prima dintre ele, care dă și titlul : ”Călăul dragostei” se referă la misiunea psihoterapeutului de a demola obsesiile contraproductive, obsesiile dragostei neîmpărtășite, unilaterală. Mirajul simțurilor încătușate, a atenției greșit orientată, supunerea incorect înțeleasă, toate acestea sunt echivalente ale obsesiei unilaterale față de o persoană, ce necesită intervenția specializată în cadrul ședințelor de psihoterapie. Aceste obsesii nu ocolesc pe nimeni și nu țin cont de vârstă. Pot să apară când cunoști primii fiori ai iubirii ori spre finalul vieții, așa cum e cazul Thelmei, septuagenara ce își găsește rațiunea vieții într-o obsesie romantică față de un terapeut cu mult mai tânăr decât ea. Astfel, în cadrul ședințelor, Irvin Yalom își asumă greaua misiune de a o elibera pe aceasta de a trăi în trecut. Metodele intervenției asigură dacă nu reușita totală, cel puțin o reconsiderare în sens pozitiv a întregii situații.

Celelalte 9 cazuri prezentate reflectă aceeași preocupare a analistului pentru ”lupta cu durerea existențială”. Singurătatea, disprețul de sine, obezitatea, compulsivitatea sexuală, tristețea, bipolaritatea, iminența morții, toate sunt încadrate ca fiind probleme obișnuite ale vieții cotidiene, susceptibile a ”locui” în aceeași măsură sufletele ”mari” sau ”mici”. Toate îl provoacă pe analist în a-și exercita în mod eficient capacitățile cu care a fost înzestrat, mai ales în combinarea și aplicarea metodelor și tehnicilor specifice, personalizate pentru fiecare caz în parte.

Întregul demers psihoterapeutic se dovedește a fi un catalizator al transformării, al conștientizării unor stări, nevoi ori sentimente și se bazează pe încrederea reciprocă. Esența muncii terapeutului este formulată în gândul care i-a fost împărtășit lui Yalom, la începutul uceniciei sale, de către un profesor:

Ține minte că nu poți face tu toată treaba. Mulțumește-te cu a-l ajuta pe pacient să-și dea seama ce trebuie făcut iar apoi încrede-te în dorința lui de a evolua și de a se schimba.

Unul dintre marile paradoxuri ale vieții este acela că din conștiința de sine decurge o stare de anxietate, a cărei gestionare ne depășește uneori, făcând astfel necesar apelul la o persoană avizată. Psihoterapeutul devine astfel un confident și un real sprijin în înțelegerea corectă a vieții, în gestionarea sentimentelor, stărilor, prilejuind revelații semnificative ce uneori reconfigurează destine.

Suntem creaturi care au nevoie să înțeleagă, să găsească un sens în toate...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *