1Q84
Astăzi am ascultat remixul ăsta:
M-am dus instantaneu cu gândul la Tengo și Aomame, protagoniștii ciudatului an 1984. Așa cum un remix de melodie e cumva o altă melodie ce te poartă prin alte stări pe ritmuri apropiate de original, așa și cei doi eroi trăiesc în două universuri paralele, unul remixat genial și ușor fantastic după primul. Portalul către cel de-al doilea univers diferă pentru cei doi, în cazul lui Aomame fiind în mod concret coborârea pe o scară- element simbolic, iar pentru Tengo scrierea unei cărți.
Ediția pe care am citit-o eu este aceasta, structurată în trei volume destul de consistente: media 400 de pagini fiecare. Toate sunt scrise din dublă perspectivă, capitolele alternând cu viziunile lui Tengo sau ale alui Aomame. Inițial e greu de dedus legătura dintre profesorul de matematică și tânara ucigașă dar, pe măsură ce înaintăm în lectură firele se înnoadă în moduri nebănuite. Se conturează astfel un thriller, o poveste de dragoste, o utopie și pe alocuri o distopie, toate în povestea destinului a două suflete pereche. Acestea se caută în mod conștient, într-un labirint existențial în care singurul reper este iubirea mai mult sau mai puțin imaginată.
Primul volum ne introduce în viața lui Tengo și construiește cadrul poveștii de dragoste din fragmentele vieților separate ale celor doi protagoniști.
Partea a doua devine mai alertă pentru că, printr-un eveniment de tip ”karma”, cei doi se apropie tot mai mult. Regăsirea devine scopul suprem al vieții lor.
Ultimul volum încearcă să ofere niște răspunsuri și să contureze povestea. Suspansul este diminuat de împlinirea dragostei dintre cei doi.
Volumul este extrem de ilustrativ pentru ideea de iubire dincolo de timp și bariere, dincolo de limitările corpului fizic, situată exclusiv în sferele sufletului. Uniunea fizică vine doar ca să întregească ceea ce sufletul și mintea au construit cu frenezie. Cele două luni de pe cer și pe care doar cei doi îndrăgostiți le pot vedea, sunt prezente în trei sferturi din roman, ilustrând ideea că doar cei care se iubesc și sunt desprinși din aceeași ”rădăcină” pot vedea aceleași imagini, pot avea aceleași viziuni doar de ei înțelese și dorite.
Spune-mi dacă ai vrea
Pe insula mea,
Au mai trecut pe aici
Dar i-am rugat să nu stea.
Nu am vrut să rămână
Nici prea mult să se reţină,
Poate că am intuit
Şi-am vrut să te aştept pe tine!
Nu ştiu cum am ajuns în lumea ta,
Dar am îndrăgit-o şi nu aş pleca.
Așa e lumea îndrăgostiților: o insulă doar a lor. Tengo și Aomame au insula lor imaginară pe care locuiesc încă de când sunt mici. Deveniți maturi, peste 30 de ani amândoi, fac tot posibilul să își trăiască iubirea și în viața reală, cel puțin într-una dintre realitățile lor. Dar pentru că nu pot singuri, vor fi ajutați de o serie de personaje insolite, fiecare având propriul rol în viața lor.
”Fantastic, misterios, captivant, romanul lui Murakami este o lume a închipuirilor creată parcă de un condei kafkian.” The Philadelphia Inquirer
Subscriu!! De multe ori, de-a lungul lecturii, am exclamat în sinea mea: ”Wow! Ce interesant! Nu m-aș fi gândit la asta!”, mai ales în momentele în care mai depistam locul unei piese de puzzle. Dacă auditiv am asociat tema cu ”Insula”, atunci din punct de vedere vizual, lumea și povestea din romanul ”1Q84” sunt asemeni unui tablou pictat de Hieronymus Bosch, un fel de ”Grădină a Desfătărilor Umane” contemporană.
Și prin acest volum, Haruki Murakami își reafirmă locul fruntaș în panoplia scriitorilor contemporani valoroși, pe care-i recomandă stilul inconfundabil. Scrierile sale sunt presărate cu elemente filosofice, fantastice, realiste ori excesiv de sentimentale, profunzimi și superficilități bine îmbinate într-un stil memorabil.
